Sări la conţinut

VENETIA, IN AMINTIRI…

20170605_071005.jpg

                                                                       -foto Rox.B.-

Venetia a fost mereu doar aprox 2 ore cu trenul distanta de mine, dar mi-au trebuit aproape 4 ani ca sa ajung. De ce? Nu pentru un motiv particular. Doar viata: studiile, ambitiile de zi cu zi de a fi cat mai buna, de a obtine rezultate cat mai mari si asa se intampla ca greu mai privesti in dreapta si in stanga pana cand cineva sau ceva te trezeste din “amorteala”!

Voi incerca sa sap putin in amintiri,  privind „doar” la11 ani in urma. Era o zi foarte calda de iulie, luna “cuptorului” cand ajunsesem pentru prima data la Venetia; aveam 19 ani impliniti de putin timp, insa ocazia nu era ziua mea de nastere, ci nunta de argint a unchilor mei veniti din Romania.

venezia 2006 (16)-2.jpg

Ei au ajuns de la mai mult de 1500 de km distanta in acest oras romantic, pe care matusa mea mereu visa sa viziteze, si paradoxal m-au adus si pe mine care locuiam atat de aproape de acest orasel pe apa.

Pot sa spun ca mereu am fost putin curioasa cum poate fi sa vezi case, strazi inconjurate doar de apa si am avut mai mult de o ocazie sa ajung aici, dar dintr-un motiv sau altul am refuzat. Aveam impresia ca este atat de aproape incat imi imaginam ca atunci cand voi dori va trebui sa fac doar un mic pas sa ajung acolo. Insa daca nu ar fi fost ei si mai exact iubita mea matusa, nu as fi putut sa am in acest moment acest suvenir de amintire in cufarul timpului. Dar sa continuu de unde m-am oprit. Deci pe data de 30 iulie am luat trenul impreuna cu unchii, verisoara si familia mea, pentru prima data catre Venetia.

venezia 2006. (41).jpg

La inceput nu aveam o dorinta atat de arzatoare sa ajung, dar odata coborata din tren am inteles de ce persoanele aleg sa ajunga in Venetia de mai multe ori in viata.

Imi amintesc cum am ramas coplesita de muzica puternica care se auzea si care era produsa de diferiti cantareti de pe strazile Venetiei. Aceasta muzica te-ar fi putut trezi chiar si din somnul cel  mai profund urcandu-te pe inaltimi de entuziasm greu de descris in cuvintele noastre sarace. Si asa au facut acele melodii care ma patrunsera prin vene si imi provocara o stare de fericire neasteptata.

Destinatia noastra era piazza San Marco si desigur gondola care ne-ar fi plimbat pe canalul Venetiei. Imi amintesc cat de incredibil era sa observ atata apa printre case si ma gandeam cum fac copii sa ajunga la scoli in fiecare zi, cum fac daca apa creste, cum este sa iesi din casa si sa vezi apa la doar cativa pasi de usa casei tale?

Aceste intrebari mi se strecurara prin minte privind acea minunatie a naturii. Inainte sa ajungem sa ne plimbam cu barca, unchiul meu o surprinse pe matusa mea cu un trandafir pentru nunta lor de argint. A fost un moment mult asteptat de draga mea matusa si a ramas imortalat in fotografiile timpului si a inimii. Si cum ar putea sa fie altfel? In ziua de astazi putini se gasesc inca fericiti dupa 25 de ani de casnicie. Si da, Dumnezeu i-a indeplinit dorinta dupa cum si-a infatisat-o in fata ochilor ei: un sot iubitor, un trandafir, o barca pe cananul Venetiei si 3 adolescenti in barca cu ei. Asteptati ultima parte nu facea parte din visul ei!

20170605_070547.jpg

Cand matusa si unchiul meu au luat gondola, eu, sora si verisoara mea ne-am bucurat impreuna cu ei  de acele momente deosebite.

Stiu ca nestiind sa inot imi era teama ca acea barca se va rasturna, insa eram incredintata ca ajutoare nu ar fi lipsit in caz de urgenta. Intre timp ce gondola trecea printre case si pe sub punti, ghidul care ne insotea incepu sa ne cante tipicele “canzoncine” venetiane ridicand atmosfera la un nivel si mai inalt de traire.

Nu pot spune ca mi-a parut rau cand cursa s-a sfarsit deoarece caldura atat de dohoritoare a lunii iulie si apa statatoare a Venetiei ridica in aer un vanticel nu foarte placut, desi suportabil, insa odata coborata din gondola stiu ca realizam ca acela fusese un moment unic in viata.

Cand am ajuns inapoi la statia de tren am fost patrunsa din nou de aceeasi muzica puternica care de data aceasta imi spunea “Ciao” sau poate “Adio”. Acea zi de dimineata pana seara in Venetia a fost atat de plina de caldura si de entuziasm incat la un moment dat am simtit necesitatea de a ajunge inapoi acasa unde sa asez si pastrez acele amintiri pe un raft particular al memoriei si al inimii mele de unde sa le pot pescui in momentul in care voi simti necesitatea.

Dar acum ca calatoria s-a sfarsit sa facem din nou un “mic” salt, de data aceasta inainte, din amintirile anului 2006 la realitatea anului 2017. Alla prossima Venezia!


-foto „Not just food!”                                               „Locuri de vis!”…with Roxana Barsan

3 comentarii »

  1. Diferenta intre real si imaginar. Eu scriam ieri un text exact pe aceeasi tema, dar totul doar din imaginatia mea. Cumva, cred ca intelegi tu cum, te invidiez atat de mult. :)))
    Ai fost deja….:)))
    Sper ca nu m-am facut prea tare de ras cu Venezia din visele mele :)))

    Apreciat de 1 persoană

    • Albert chiar tu m-ai indus sa scotocesc prin trecut citind articolul tau despre Venezia.
      Nici pe departe! Nu te-ai facut de ras, din contra. Ar trebui sa scrii carti pentru ca detii o imaginatie extrem de bogata. Sa stii ca tot ce iti imaginezi se poate transforma in realitate. Trebuie doar sa crezi! 🙂

      Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: