Vocea inimii

„CAUTAND IUBIREA, IL CAUTI, DE FAPT, PE DUMNEZEU..!”

– Căutând iubirea, îl cauţi, de fapt, pe Dumnezeu.

„Căutând iubirea, îl cauţi, de fapt, pe Dumnezeu. Chiar fără să-ţi dai seama. Chiar dacă nu eşti un bun creştin, simţi cumva, straniu, de fiecare dată când iubeşti şi eşti iubit, că acolo, în iubire, e adevărul. Cauţi iubirea toată viaţa, ai nevoie de ea chiar şi atunci când te prefaci că nu mai ai, o traieşti greşit, o traieşti strâmb, dar o iei de la capăt. Gravitezi în jurul ei, te străduieşti mereu să o înţelegi, pentru că simţi că acolo e împlinirea şi fericirea. Noi, oamenii, nu putem să nu iubim, să nu vrem să fim iubiţi. Pentru că ăsta e fundamentul fiinţei noastre. Dumnezeu este iubire şi tot ceea ce este în lumea asta tânjeşte după iubire. Dumnezeu a creat totul după chipul şi după asemănarea Lui, după tiparul Lui, al relaţiei treimii. Dumnezeu e o relaţie, Dumnezeu nu e singur. Noi am fost creaţi ca oameni să participăm la bucuria relaţiei din Dumnezeu şi cu Dumnezeu. Să trăim iubirea. Să fim împreună. De aceea se spune că raiul e comuniunea cu toţi, iar iadul e neputinţa de a mai iubi.”

– Deşi îl avem pe Dumnezeu, simţim totuşi că fără celălalt nu suntem compleţi. E nevoie de un altul, ca să fim fericiţi?

„– Dumnezeu i-a facut pe oameni incompleţi, tocmai ca să aibă nevoie unul de altul. Dacă ne-ar fi făcut perfecţi, ne-am fi fost suficienţi singuri. Sigur, există oameni care dăruiesc mai mult, oameni care dau mai puţin, dar nu trebuie să ne oprim la relaţia cu un singur om, trebuie să învătăm să iubim pe toată lumea, să câştigăm un rod din relaţia cu fiecare, nu doar din aceea cu partenerul de viaţă. Orice om e un dar potenţial pentru noi, cu care ne putem îmbogăţi.”

58b28a4ea5a8a98e3d1519b1c192b040--christian-dating-quotes-husband-quotes-christian

De ce se stinge dragostea?

„– Moare pentru că nu există şi Dumnezeu în ecuaţie. Şi atunci noi nu avem de unde să ne alimentăm, să ne regenerăm iubirea. Fără Dumnezeu, nu există principiul generator de iubire. Omul singur e o fiinţă limitată. Harul e cel care îl face infinit de adânc. Harul e de la Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că orice realitate netransfigurată degenerează. Se consumă. Fără har, omul e în stare căzută. La fel şi cu iubirea. Ea se stinge dacă nu există răspuns. Dacă o întorci către Dumnezeu şi către oameni, ea primeşte răspuns din infinitatea Lui Dumnezeu. Dacă o întorci către tine, către trup, către materie, ea se cheltuie, se epuizează, pentru că lucrurile astea sunt limitate. De asta e nevoie de cununie. Cununia e unirea a doi cu un al treilea, cu Dumnezeu, care e infinit.”

– Din pacate, simplul fapt că te cununi în biserică nu garantează mereu fericirea…

„– Trebuie să învăţăm să-L vedem în celălalt pe Dumnezeu. Nu trebuie să ne raportăm la un om ca la un lucru finit. Orice persoană e un izvor infinit, dar care nu e descătuşat. Prin iubire şi cu ajutorul lui Dumnezeu, putem rupe zăgazurile, astfel ca celălalt să-şi dea drumul fiinţial, să scoată din el tot potenţialul lui moral, spiritual şi de iubire. Pentru că fiecare om e cu mult mai mult decât se vede. Şi vine iubirea şi activează în celălalt ceva ce habar nu avea că zace în el. Ai nevoie de un celălalt care să iţi dea măsură. În relaţie de doi, omul evoluează continuu. Şi nu mai are cum să se sature de celălalt, să se plictisească, să ajungă la rutină. Pentru că fiecare îl face pe celălalt să evolueze. Fiecare se desface ca un boboc, apoi ca o floare, şi această înflorire a lui este infinită. Mulţi oameni par incapabili de sentimente profunde. Asta, pentru că nu au fost iubiţi, la rândul lor, ca să înceapă să înflorească. Dar toate astea nu sunt posibile fără Dumnezeu. Şi fără efortul fiecăruia de a activa în celălalt taina Lui, harul dumnezeiesc. Trebuie să iubeşti cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din celălalt.”

– Cum ar trebui să iubim, parinte? Unde greşim, de tot ajungem să o luăm de la capat?

c2dc2fb395db7b3d11a1abd1560c70dd„– Nu ştim să ne dăruim. Nu avem exerciţiul dăruirii de sine. Societatea actuală îi educă pe oameni în direcţia propriilor dorinţe, îi invaţă să se iubească întâi de toate pe ei, să-şi urmărească propria împlinire. Şi dragostea devine, astfel, un fel de accesoriu, care le serveşte fericirii proprii. Am o carieră, am o casă, am şi o iubită! Dar nu iubim cu adevărat decât atunci când facem acest exerciţiu al ieşirii din sine şi când începem să ne exersăm în dăruire, să ne antrenăm puterea de iubire. Să iubeşti înseamnă să gravitezi în jurul împlinirii celuilalt. Să te gândeşti cum poţi tu să-l ajuţi pe celălalt, cum poţi să-i vii în întâmpinare, cum să-l odihneşti, cum să-l scuteşti de un efort, cum să-i faci o bucurie, cum să-i găteşti o mâncare bună, când e obosit. Trebuie să înveţi să trăieşti prin celălalt şi pentru celălalt. Iubirea înseamnă foarte multe gesturi. Intenţiile, gândurile în sine nu au nicio valoare în absenţa lor. E plină lumea de ele. Făcând gesturi te şi verifici pe tine, dacă poţi cu adevărat să iubeşti. Am citit de curând într-o carte cum un deţinut politic ţăran, închis la batrâneţe, primea de la babuţa lui scrisori, în care ea punea şi câte o floare presată. Asta înseamnă iubirea. Şi chiar mai mult. Să daruieşti atunci când eşti epuizat, când nu mai ai nicio forţă. Nu există scuza să nu dăruieşti.

Dacă dai din prisos, când ţi-e bine şi-ţi vine uşor, nu are valoare. Atunci când nu mai poţi şi vrei totuşi să faci ceva pentru celălalt, izbucnesc în tine resurse de energie de care habar nu aveai. Primeşti forţa de la Dumnezeu şi ajungi să faci mai mult decât credeai că eşti capabil. Să te dăruieşti atunci când nu mai poţi te leagă cu adevărat de celălalt şi-l face şi pe celălalt să se deschidă, să daruiască la rândul lui. În iubire, trebuie să dăruim ce nu avem, când nu mai avem. Şi atunci, că în Evanghelie, nimicul se transformă, şi pâinea şi peştii ajung tuturor.”

– Pănă unde te poţi dărui pe tine, fără ca asta să te anuleze cu totul? Uneori, poate e mai bine să te opreşti, dacă celălalt nu-ţi răspunde la fel…

e57660421229e866d1f881343c841a45--romans---godly-relationship„– Dăruirea de sine e un gest voluntar, nu este o dependenţă faţă de celălalt, nu e sclavie. Nu ţi se cere s-o faci. Prin dăruire nu mă anulez, ci mă regăsesc pe mine şi mă îmbogăţesc cu felul celuilalt de a fi. Prin posedare, mă anulez. Unora le convine să se lase stăpâniţi de alţii. E cazul multor femei de azi, care ajung să se înrobească. Le bat bărbaţii, sunt chinuite, dar le e frica să-şi asume un drum, de dragul siguranţei. Au parte de o suferinţă absurdă, care nici măcar nu e mântuitoare. E o formă de lene. Refuză responsabilitatea propriilor decizii şi atunci preferă doar să execute. Dar aşa nu vor evolua niciodată.”

“Când Dumnezeu îţi trimite dragostea, nu înseamnă că-ţi dă de-a gata şi o mare iubire”

 – Nu toată lumea are parte în viaţa aceasta de iubiri extraordinare. E vina noastră? Ţine de noi să trăim o mare iubire sau ea e un dar de la Dumnezeu?

„– Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu există coincidenţe. Faptul de a întâlni o anumită persoană ţine de voia Domnului. Dar felul în care reacţionăm noi la întâlnirea respectivă ţine de noi. Fiecare persoană care ne iese în cale e un dar de la Dumnezeu şi noi trebuie să ne întrebăm, de fiecare dată, de ce a rânduit Dumnezeu să întâlnesc omul ăla. Ce pot eu sa fac din relaţia asta? Ce trebuie eu să înţeleg? Ce folos pot să trag? Apoi, să nu confundăm îndrăgostirea cu iubirea. Dacă Dumnezeu iţi trimite dragostea, nu înseamnă că-ţi dă de-a gata şi o mare iubire. Dragostea e doar o arvună de la Dumnezeu. Dacă o cheltui fără ştiinţă, nu mai ajungi niciodată la iubirea adevărată. Poate la început nu pare mare, dar iubirea, dacă se lucrează, creşte tot mai mult. Iubirea nu e emoţie, e o putere. Dumnezeu nu e trup şi totusi se defineşte pe sine ca iubire. Deci, iubirea nu e trup! Sigur, şi componenţa asta trupească intră în iubire, dar nu se reduce totul la ea. Iubirea e o mare putere a omului, primită de sus, o putere care trebuie eliberată şi lucrată de fiecare în parte. Spun eliberată, pentru că cel mai adesea ne iubim pe noi înşine, şi atunci iubirea este închisă în noi, se învârte în cerc. Este o iubire egoistă, întoarsă catre sine, în loc să fie liberă şi să nu ceară nimic în schimb.”

– Iubirea adevărată e întotdeauna liberă?

3762d18c10473300aa54def432b80b43--marriage-help-tim-keller-marriage„– Da, iubirea adevărată afirmă libertatea celuilalt. Nu încearcă să-l stăpânească. Aici se greşeşte cel mai mult în relaţii, când unul încearcă să-l transforme pe celălalt, să-l ajusteze după gustul propriu. Când iubeşti, trebuie să ieşi din tine în sensul de a încerca să-l traieşti pe celălalt, să-l înţelegi pe celălalt, să vezi lumea prin ochii lui. Dacă îi calci libertatea, apare instinctul de apărare. Şi se va închide în el. Se va feri de tine, se va simţi agresat. Într-o relaţie trebuie să existe un balans între apropiere şi distanţă. Trebuie să-i pastrezi celuilalt taina, să n-o spulberi. Să nu încerci să cotrobăi în toate cotloanele sufletului lui, să nu intri cu excavatorul peste flori. Tupeul, îndrazneala distrug misterul celuilalt. Exerciţiul acesta al ieşirii din noi inşine uneori e dureros, înseamnă să părăseşti o poziţie sigură, să ieşi din confortul felului tău de a fi, adoptând felul celuilalt de a fi. Dar numai aşa te poţi lărgi, te poţi îmbogăţi şi poţi transforma iubirea în cale de cunoaştere. Dacă rămâi în tine însuţi, eşti foarte sărac. Ba, mai mult, te trezeşti că toţi îţi întorc spatele. Te trezeşti singur.”

– Ar trebui atunci sa cultivam toleranta in dragoste?

„– Ar trebui sa facem exercitiul alteritatii, nu al tolerantei. Toleranta e un fel de ingaduinta fata de ceva ce tie nu-ti convine, presupui ca celalalt are niste defecte pe care tu, din marinimie, le treci cu vederea. Adica toleranta presupune mandria. Or, intr-o relatie de iubire tu nu ai dreptul sa consideri felul tau de a fi mai bun ca al celuilalt, n-ai voie sa ceri celuilalt sa se schimbe, trebuie sa-ti ceri tie sa-l suporti pe celalalt. In iubire, nu trebuie sa te preocupe binele tau, ci trebuie sa te pui pe tine in slujba celuilalt, preocuparea ta sa fie devenirea lui. Scopul lui nu e sa te infrumuseteze pe tine, sa te faca sa te simti mai frumos si mai bun. Iubirea traita drept schimba oricum lucrurile in bine. Faptul ca ma daruiesc total, ca ma arat jertfitor il face si pe celalalt sa se corecteze, sa se simta, il schimba in bine. Parintele Teofil Paraian spunea ca dragostea niciodata nu calculeaza si dragostea totdeauna calculeaza. Cum vine asta? Pai, niciodata nu calculeaza ce daruieste, ca sa-i atraga atentia celuilalt uite, cate am facut pentru tine, acum da-mi si tu la fel. Si in acelasi timp calculeaza mereu cat primeste, ca sa poata da mai mult. Asta e iubirea adevarata.”

– Cateodata, oricate ai face pentru celalalt, el ramane indiferent si nu-ti intoarce nici o farama de dragoste. Cum stii care e omul pentru care merita sa dai tot?

„– In ordinea fireasca, important e sa nu te implici intr-o relatie pana nu esti sigur de ea. Potentialul de afectiune, de iubire, trebuie pastrat pana gasesti o persoana cu care te potrivesti cu adevarat, cu care sa ai in primul rand o potrivire sufleteasca, nu trupeasca. Apoi, un om de calitate, daca a intalnit un alt om de calitate si se jertfeste pana la capat, reuseste sa-l invinga pe celalalt prin iubire, chiar daca celalalt iubeste mai putin. Iubirea unuia, cu statornicie, poate sa salveze iubirea celuilalt. Am cunoscut multe recuperari miraculoase de relatii care erau in pragul esecului si au ajuns chiar mai puternice si mai profunde ca inainte. Oamenii trebuie sa invete sa aprecieze crizele. Intrebarea mai are insa si o capcana. Daca te opresti la om, risti sa pierzi tot. Daca il ai in minte mereu si pe Dumnezeu, gasesti in jur suficiente persoane care sa merite sa dai tot, fara sa-ti mai fie teama ca ai putea pierde. Nici un om nu merita in sine sa-i dai tot. Pentru ca omul ala nu e ultima realitate, dar Dumnezeul din el, da. In definitiv, prin om ne daruim, de fapt, lui Dumnezeu.”

Sursa: http://vremurivechisinoi.blogspot.ro


-foto preluate de pe internet-                                „Vocea inimii!”…with Roxana Barsan

 

Anunțuri

Categorii:Vocea inimii

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s