Vocea inimii

LIVIU REBREANU: „…AICI INCEPE IUBIREA.”

646x404

Liviu Rebreanu a fost, în realitate, un romantic incurabil, om superstiţios care a avut vise neîmplinite şi un scriitor obsedat de muncă. Şi-a iubit soţia atât de mult, încât i-a recunoscut copilul făcut cu alt bărbat.


Până la romanul realist creat la maturitate, Rebreanu şi-a început scrierile cu poezii de dragoste. S-a îndrăgosit pentru prima dată în adolescenţă şi urmare a primilor fiori ai dragostei a început să scrie poezii. Era în clasa a III-a la Liceul nemţesc din Bistriţa când şi-a pus pentru prima dată sentimentele pe hârtie.  Creaţiile de la începuturi nu au fost publicate niciodată. ”Eram înamorat de fata unui coşar, şi ea elevă la liceu, şi urmarea amorului meu înfocat a fost că într-o vacanţă i-am făcut o elegie. De atunci m-am lăsat de poezie. Tot literatură nepublicată au fost sumedenie de piese de teatru pe care le compuneam fiind tot elev de liceu, inspirat fiind de trupele de teatru cari veneau la Bistriţa şi la ale căror spectacole intram prin contrabandă. Mi-amintesc că am văzut un vodevil unguresc şi imediat am făcut şi eu unul în româneşte. Probabil că tot amorul pe care-l nutream de astă dată pentru actriţă a fost un stimulent”, mărturisea romancierul, la maturitate, într-un interviu acordat revistei ”Rampa”, apărut în 1933.

Îndrăgostit şi romantic  

Creatorul romanului realist ”Ion” a fost un veşnic îndrăgostit. În 1921 şi-a legat destinul de Fanny Rădulescu, femeia care avea să-i rămână alături până la finalul vieţii. A iubit-o atât de mult pe Fanny, încât i-a recunoscut copilul făcut cu alt bărbat, o fetiţă care avea trei ani, la data căsătoriei celor doi. Faptul că a recunoscut copilul nevestei, la limita legii, în absenţa acordului tatălui natural, i-a atras criticile apropiaţilor şi familiei. Pentru Rebreanu însă gura lumii nu a contat şi a crescut-o pe Puia ca pe propriul lui copil. N-a contat nici faptul că Fanny nu a mai dorit alţi copii de teamă ca nu cumva Puia să nu beneficieze de toată dragostea şi beneficiile materiale ale tatălui.

Sot devotat

Iubirea lui Rebreanu pentru soţie a fost mai presus de crizele acesteia de posesie şi gelozie, celebre la vremea respectivă. Se spune că soţia lui Rebreanu era atât de geloasă, încât într-un episod de furie a rupt o umbrelă în capul actriţei Puia Ionescu care se îndrăgostise de scriitor. Multe au fost doamnele vremii care i-au dat târcoale lui Liviu Rebreanu, însă scriitorul a fost un soţ devotat.    Şi-a mărturisit dragostea pentru Fanny în  volumul ” Mărturisire”.

”Te iubesc pentru că mă iubeşti: acesta este un schimb, dar nu e iubire. Te iubesc pentru că te iubesc, şi nimic mai mult; te iubesc numai pentru că te iubesc; aici începe iubirea. Îţi mulţumesc din suflet că te iubesc: acesta e cântecul iubirii. Omul îndrăgostit nu zice: te iubesc pentru că eşti oacheşă; nici: te iubesc pentru că eşti bună. Omul îndrăgostit zice: te iubesc cu toate că eşti oacheşă, cu toate că eşti bună şi te-aş iubi chiar dacă ai fi blondă sau dacă ai fi rea”, scria romanticul Rebreanu.”

Romantic incurabil

Fanny a fost femeia căreia i-a rămas fidel şi devotat până la moarte. Corespondenţa dintre cei doi soţi, pe parcursul căsniciei, dezvăluie în scriitorul devenit celebru pentru realismul din romane, un romantic incurabil.

”Iubirea cere supunere, o supunere oarbă, ca şi credinţa. În iubire n-ai să fii convins niciodată, n-ai să aştepţi probe niciodată. Tot ce nu e supunere şi devotament nu e iubire. Trebuie să trăieşti mult, trebuie să suferi mult, trebuie să pricepi mult pentru ca inima ta să fie în stare a primi iubirea. Cei ambiţioşi, cei mândri, cei obraznici şi nerecunoscători nu pot şti ce este iubirea şi, aşa, cei mai mulţi dintre noi de-abia la vârsta de cinzeci de ani începem să înţelegem iubirea, atunci, deci, când e prea târziu”, mai scria Rebreanu.

Resurse: http://adevarul.ro/locale/alexandria/sacrificiul-nebun-liviu-rebreanu-Si-a-iubit-sotia-atat-mult-i-a-recunoscut-copilul-facut-alt-barbat-1_55a8d45df5eaafab2ca7e7d6/index.html


-foto preluate de pe internet-                                          „Vocea inimii!”…with Roxana Barsan

Anunțuri

Categorii:Vocea inimii

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s